Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, organizează pentru prima dată două sesiuni de înscriere la doctorat: în lunile iulie și septembrie.
Prima dintre acestea debutează de luni, 1 iulie, și se încheie pe 26 iulie, și în această perioadă tinerii care au studiile de master finalizate și care doresc să se specializeze în domeniul INGINERIA MATERIALELOR au posibilitatea de a-și depune toate actele necesare înscrierii la doctorat.
Cea de-a doua perioadă de înscriere este în septembrie, cum este organizată an de an, între zilele de 2 și 19 ale lunii.
Deși există această perioadă suplimentară de înscriere în luna iulie, colocviul va fi susținut în data de 25 septembrie, ora 14.00. Pentru a veni în sprijinul candidaților, universitatea organizează și testul la limbă străină la două date diferite, astfel:
- 26.07.2019 pentru cei înscriși în sesiunea din iulie;
- 20.09.2019 pentru candidații înscriși în ambele sesiuni.
În ambele date, testul va avea loc de la ora 10.00, la Catedra de Limbi străine, la etajul 5 în corpul în care are sediul Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” și va fi susținut atât de către absolvenții TUIASI din promoțiile anterioare anului 2005, cât și de către absolvenții altor universități care nu au un certificat lingvistic care să le ateste competențele. Detalii se pot găsi accesând link-ul: doctorat.tuiasi.ro.
O altă noutate a admiterii de anul acesta de la doctorat o reprezintă flexibilitatea cu privire la numărul de locuri pentru noii candidați. În momentul de față, pentru domeniul INGINERIA MATERIALELOR, la buget, există 5 de locuri cu frecvență care beneficiază de bursă și 3 care sunt cu frecvență redusă și fără bursă, dar subvenționate de statul român. Locurile cu taxă sunt în număr de 2, și pot fi suplimentate în funcție de cererea existentă.
Tot ca o noutate absolută pentru această sesiune de admitere, în funcție de numărul candidaților care se vor înscrie, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va solicita o suplimentare a numărului de la locuri de la Ministerul Educației Naționale, astfel că toți cei care îndeplinesc criteriile profesionale de a se înscrie la un doctorat să poată să își desfășoare cercetarea sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Detalii privind temele de cercetare disponibile pentru domeniul INGINERIA MATERIALELOR, conducătorii de doctorat din domeniu, precum și alte informații utile se pot găsi accesând link-ul: scoala-doctorala-sd-sim.
Mai multe detalii despre admiterea la doctorat din acest an găsiți la: doctorat.tuiasi.ro.